Cea dintai Duminica, a Vamesului şi Fariseului, care ne prega­teste pentru Postul Mare, Sfintii Parinti au mai numit-o "vestitoare" a luptelor celor duhovnicesti, pentru ca prin ea, ca o trambita, ni se ves­teste  pregatirea  de  razboi impotriva  diavolilor,  în  postul  care vine.
 Primul semnal al acestei pregatiri de lupta ni-l dau cele trei stihiri, care se canta indata dupa Evanghelia Utreniei: "Usile pocaintei...", "Cara­rile mantuirii...", şi "La multimea faptelor mele celor rele...", stihiri care ne umplu de umilinta şi ne rascolesc inimile. în lumina lor ne vedem cu sufletul şi cu trupul intinate de multimea faptelor celor rele pe care le-am facut; cu viata de pana acum irosita în lenevire, iar ziua infricosatei judecati apropiindu-se inspaimantatoare. Ce vom face? Adanca mahnire şi cutremurare ne cuprinde şi ne umbreste sufletul. Dar în acelasi timp se iveste şi o raza de nadejde; milostivirea cea nemasurata a lui Dumnezeu, puternicele rugaciuni ale Maicii Domnului şi lucrarea curatitoare şi innoitoare a Pocaintei, ale carei usi se deschid acum. Nadejdea ne intareste şi ne da indrazneala sa strigam cu zdrobire de inima ea şi Proorocul David: "Miluieste-ma,  Dumnezeule,   dupa   mare   mila    Ta!"
 Cele trei stihiri ne pleaca spre pocainta şi totodata ne invata cum sa o facem: Intorcandu-ne la noi insine şi cugetand la viata noastra paca­toasa; cu cutremur şi cu teama de infricosata judecata; cu nadejde şi incredere în dumnezeiasca milostivire. Simtamintele de teama şi nadejde, care ni le trezesc aceste stihiri, trebuie sa ne insoteasca nelipsit de-a lungul intregului Post; de aceea le vom auzi de acum inainte la Utrenia  fiecarei   Duminici   pana  la  Duminica   a   cincea. Al doilea semnal de pregatire ni-1 da pilda evanghelica a Vamesului şi Fariseului (Lc. 18, 10 - 14), la care cantarile şi citirile Vecerniei şi Utre­niei mereu ne vor indemna sa cugetam: " Sa nu ne rugam ca fariseul, fra­tilor, ca tot cel ce se inalta pe sine, se va smeri. Ci sa ne smerim inaintea lui Dumnezeu prin postire, ca vamesul strigand; Dumnezeule, milostiveste- Te spre noi pacatosii !" Sau:" Fariseul, biruindu-se de slava desarta, s-a lipsit de bunatati; iar vamesul, prin pocainta s-a invrednicit de daruri...".
 Precum ne talcuieste sinaxarul duminicii, pilda ne pune inainte doua asezari sufletesti: aceea a vamesului, pe care trebuie sa tindem s-o ago­nisim şi cealalta a fariseului, de care se cuvine sa ne ferim şi sa fugim, pentru ca smerenia şi pocainta vamesului sunt puternica intr-armare impotriva diavolilor, iar mandria şi inaltarea fariseului, inceput şi izvor a tot pacatul. Caci prin mandrie a cazut diavolul şi tot prin ea Adam a fost izgonit din Rai; iar toata tamaduirea a venit prin smerenie, prin smerenia Fiului lui Dumnezeu, Care a luat chip de rob şi a rabdat moarte de ocara pe Cruce.
 Pilda ne arata pe viu acest lucru. Fariseul era om drept, iar vamesul om pacatos. Acesta insa, prin smerenie, s-a intors mai indreptat decat acela la casa sa. Recunoscandu-si pacatul, vamesul a dobandit dreptatea, fara osteneala şi degrab; şi ca el toti cei ce s-au smerit, precum ne arata şi minunata cantare de la vecernia Duminicii: " Atottiitorule, Doamne, stiu cat pot lacrimile! Ca pe Ezechia l-au scos din portile mortii, pe cea pacatoasa au mantuit-o din pacatele cele de multi ani, iar pe vamesul mai presus decat pe fariseul l-au indreptat". Iata, dar, ca smerenia curata degrab şi usureaza povara pacatului, precum insusi Domnul o spune: "Tot cel ce se smereste se va inalta" (Luca  18,  14).
 Dar inaltarea prin smerenie este mai mult decat curatire de pacate, indata ce omul se curata de pacat incepe sa lucreze harul, care salas­luieste intru el şi pe care pacatul nu-l lasa sa lucreze. De aceea Apostolul spune ca: "Domnul, celor smeriti le da har" (I Petru 5, 5). Smerenia face lucrator harul din om, iar lucrarea harului este felurimea cea bogata a tuturor virtutilor. Asa cum mandria este izvor a toata rautatea, smerenia este izvorul a toata virtutea; pe de o parte ca usuca raul de la izvor, ca ceea ce este potrivnica inindriei; iar pe de alta parte este prielnica cres­terii  tuturor   virtutilor.
 Lucrarea smereniei insa nu se opreste aici. Intocmai ca şi bogatia pamanteasca, bogatia cea duhovniceasca a virtutilor este primejduita de talharii cei nevazuti, diavolii. Cum ne fura ei rodul faptelor bune, ne-o spune Sfantul Maxim Marturisitorul: "Cand omul se straduieste cu vir­tutea şi constiinta duhovniceasca, se apropie de el diavolul mandriei, al slavei desarte, al dorintei de a placea oamenilor şi al fatarniciei, care nu numaica nu-l impiedica de la virtute, ci il şi ajuta cu prefacut viclesug, pentru ca apoi sa-l traga spre cele de-a stanga." (Rasp. Thalasie 56, Filoc. III). Se apropie viclenii de lucratorul virtutii si-i soptesc: "Mari lucruri faci! postesti, te rogi, te nevoiesti, faci milostenie, esti mai presus decat cei­lalti oameni". Daca omul ia aminte şi incepe sa se increada în sine, sa se inalte, cade ca fariseul cel drept dar laudaros, isi pierde rodul ostene­lilor, fiindca "tot cel ce se inalta se va smeri" (Luca 18, 14).
 Este adevarat ceea ce spun necuratii cu viclesug, ca mare lucru face cel ce savarseste binele, pentru ca toate faptele bune sunt mari şi vrednice de cinste. Dar sunt asa nu pentru ca le face omul, ci pentru ca sunt roade ale Duhului Sfant, fara de care nu putem face nimic. De aceea ne invata Domnul: " Chiar daca ati face toate faptele bune, sa ziceti: slugi netrebnice suntem, caci am facut ceea ce eram datori sa facem" (Luca 17,10).
 " Lucreaza şi pazeste" ne invata Sfintii Parinti. Lucreaza toate fap­tele bune, dar nu fii fara de grija de rodul lor, ci pazeste-l de tilharii cei nevazuti. Iar puterea nebiruita impotriva lor şi camara cea mai sigura pentru comorile cele duhovnicesti, de care nu se pot apropia talharii-diavoli, este smerenia. Odata Cuviosul Antonie a vazut toate cursele vraj­masului ca o mreaja intinse pe pamant şi suspinand, a zis: "Oare cine poate scapa de ele?". şi a auzit un glas zicand: "Smerenia". Altadata, diavolul ii spune Cuviosului Macarie cel Marc: "Multa sila imi faci, Macarie, şi n-am nici o putere asupra ta. Caci iata, orice faci tu, fac şi eu; postesti tu, dar eu nu mananc deloc; tu priveghezi, dar eu nu dorm nicidecum; numai cu un lucru ma biruiesti tu". şi l-a intrebat Awa Macarie:"Care este acel lucru ?" A raspuns diavolul: "Smerenia ta. Din cauza ei nu am nici o putere asupra  ta ."
 Iata dar, cat de minunate daruri are smerenia: curata cu lesnire tot pacatul; este prielnica cresterii virtutilor; este camara nefurata a faptelor bune şi arma nebiruita impotriva mandrilor diavoli. De aceea nici nu se putea mai potrivita pregatire pentru sfintita patruzecime decat indemnul la smerenie. Caci ce facem noi în vremea postului? Ne curatam de pacate prin pocainta şi smerenie, ne straduim la savarsirea faptelor bune, ne silim sa pazim nefurat rodul duhovnicestilor nevointe şi sa ne razboim cu duhurile rautatii. Or, pe toate acestea le implineste smerenia cu   multa  lesnire.
 Dar lucrurile acestea nu le facem numai în Postul Mare. Toata viata pamanteasca este lupta cu duhurile rautatii, curatire de pacat şi impo­dobire cu virtuti. De aceea intotdeauna şi nu numai în post avem tre­buinta de smerenie. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a dat multe inva­taturi mantuitoare, aratandu-ne El Insusi cu pilda cum sa le facem. Ne-a iubit mai presus de orice şi ne-a invatat sa ne iubim şi noi la fel: "Asasa va iubiti unii pe altii, precum v-am iubit Eu" (Ioan 13, 14); apoi s-a dat pilda de smerenie, zicand: "Invatati de la Mine ca sunt bland şi smerit cu inima " (Mat.  11,  19).
 Toata viata Domnului este o neintrerupta şi negraita smerenie. S-a nascut smerit în grajd de vite, a trait smerit, a murit mai mult decat smerit. "S-a smerit luand chip de rob pana la moarte de Cruce" (Filip. 2, 8). De aceea, Sfantul Isaac Sirul a numit smerenia "vesmant al Dumnezeirii", ca una cu care Domnul a fost imbracat în toata viata sa pamanteasca. Dar nu numai ca a fost imbracat cu ea, ci El insusi a fost intruparea smereniei, incat putem spune ca El este "Smerenie", precum este "Dragoste".
 Indemnandu-ne sa invatam de la El smerenia, Mantuitorul ne-a aratat în toata viata Sa ce este smerenia şi ne-a lasat-o drept cale, pe care sa calatorim toata vremea vietii noastre. Despre aceasta cale a sme­reniei auzim la otpustul din Joia Mare: "Hristos, adevaratul Dumnezeul nostru, Cela ce din nemasurata Sa bunatate, ne-a aratat noua calea cea mai buna, adica smerenia, cand a spalat picioarele ucenicilor şi s-a smerit pentru noi pana la Cruce şi la ingropare . . .". Ne-a lasat deci smerenia drept cea mai buna cale, pe care sa calatorim toata vremea vietii noastre. Cu adevarat, cea mai buna cale, pentru ca am vazut de cate daruri ne invredniceste smerenia. De aceea şi Parintii Patericului spuneau: "Fara smerenie nu-i nadejde de mantuire" sau "Smerenia este cununa de pietre scumpe a monahului". Iar Avva Dorotei zice:" Mai mult decat orice, avem trebuinta de smerenie".
 Dar prin bogatia de daruri aratata mai sus, smerenia mai are inca unul şi mai mare. Ni-1 arata Mantuitorul cand zice; "Invatati de la Mine ca sunt bland şi smerit cu inima şi veti afla odihna sufletelor voastre" (Matei 11, 19). Viata aceasta pamanteasca este plina de durere şi suspin. "In lume necazuri veti avea", ne spune Domnul (Ioan 16, 33), iar Apos­tolul adauga: "Cu multe scarbe ni se cade sa intram intru imparatia lui Dumnezeu" (Fap. Ap. 14, 22). Abia la sfarsitul ei, nadajduim sa mergem "unde nu este durere nici intristare nici suspin", sa dobandim odihna şi pacea mult dorita şi negasita pe pamant. Domnul insa ne-a incredintat ca şi aici, pe pamant, putem avea odihna sufletelor noastre şi anume prin smerenie   şi   blandete.
 Oare nu este semn al vremii noastre aceasta zbuciumare, framantare, istovire, cautare şi neurastenizare a omului? Doctorii prescriu tuturor bolnavilor odihna şi liniste. S-au facut "case de odihna" şi "statiuni de odihna" pentru oameni neurastenizati; s-au inventat metode de odihnire,   de  relaxare  incat  parafrazand   cuvantul   avvei  Dorotei, "omul  de azi, mai mult decat orice, are nevoie de odihna! De ce nu o gaseste? "Invatati-o de la Mine cel smerit, ne indeamna Domnul, şi veti avea odihna sufletelor voastre ." Prea increzator în puterile sale, prea laudaros cu ispravile sale, omul a uitat, a pierdut calea cea mai buna a smereniei, s-a instrainat de izvorul a tot binele şi nu mai are odihna. Dar sufletul omenesc nu-si poate gasi odihna, fara numai în Dumnezeu (Fer. A.ugustin).
 Smerenia insa ne asaza dintr-odata în starea fireasca a existentei noastre. Ea nu este o virtute printre celelalte, care sa se adauge la viata noastra duhovniceasca, ci este o asezare fundamentala a omului, care se vede în prezenta lui Dumnezeu, ii recunoaste atotputernicia, se uimeste în fata maretiei Lui, apoi isi vede micimea şi nemernicia sa şi recunoaste smerit ca tot ceea ce are şi insasi existenta lui, este un dar al negraitei iubiri şi milostiviri    dumnezeiesti, fara de care nu poate face nimic.
 Inceputul innoirii noastre nu se poate deci face altfel decat prin intrarea în randuiala, prin smerenie. De aceea pregatirea pentru o incepem cu smerenia, ca sa traim în aceasta vreme şi apoi cu ea sa calatorim de-a lungul intregii vietii acesteia, stiind ca numai calatorind pe cea mai buna cale vom avea odihna sufletelor noastre, în veacul de acum  şi în vecii vecilor.
Joi, 17-Feb-2011