Date generale
Icoane
Articole şi Studii teologice
Predici
LECŢIA ACTORULUI PETR MAMONOV
(FILMUL "OSTROV")
-

Reflecţiile de mai jos datează din anul 2006, când, pe o plajă din Soci, actorul şi muzicianul Petr Mamonov, protagonistul filmelor recente „Ostrovul” şi „Ţarul”, i le-a încredinţat publicistei Larisa Maljukova, de la Novaja Gazeta, unde au şi apărut pentru prima oară (nr. 55/24 iulie 2006). În româneşte au fost postate pe numeroase site-uri sau blogg-uri, iar nu demult au apărut şi în revista Lumea credinţei (trad. V. Bulat). - "TREBUIE SĂ TRĂIM DUPĂ ACEASTĂ LEGE: NU DĂ-MI, CI IA DE LA MINE!"
Creştinismul lui Ia de la mine
Aproapele ca o icoană
Ce înseamnă să nu judeci? Să nu formulezi sentinţe. Dar păreri sîntem obligaţi să avem. Domnul nostru a încercat să-i lămurească pe farisei, iar mînia Lui era mînie dreaptă. Ai dreptate atunci cînd te înfurii pe tine, că te-ai îmbătat, ca nebunul, aseară. Atunci cînd urăşti păcatul din tine, obişnuinţa păcătoasă, care te macină, şi căreia nu-i găseşti leacul. Numai ajungînd să o urăşti profund vei gusta din parfumul biruinţei.
Urcenţa Adevărului
Încerc să învăţ în fiece zi, deşi am ani destui. Iată, merg cu autobuzul din oraşul Verei... la Moscova. Două ore fără oprire. Locurile sînt numerotate, nu ai cum să te aşezi aleatoriu. Privesc în faţa mea, cu groază, cum se prăbuşesc pe scaune doi tineri demobilizaţi, beţi criţă. Înjură copios, despre muieri... La scară mare. Gîndul îmi dă fiori, pentru două ore sînt un om mort. Apoi îmi zic: „Păi, să vedem, să cugetăm, cu atenţie... liniştit. Cine sînt aceşti flăcăi? Au crescut la ţară, într-o vreme în care nu se simţeau semnele emancipării de azi. Ce au văzut atunci? Tata beţiv, mama le dădea scatoalce, înjurăturile erau o normă. Televizorul urla ca un descreierat. Ăştia sînt „noua generaţie”. Ce să le ceri? Eu personal i-am învăţat ceva? Le-am păşit pragul casei? Le-am citit vreo carte?”. Ies din reveria gîndului, şi constat că am şi ajuns... Toate sînt în mîinile noastre: cum ascultăm, dacă nu ne sînt mînjiţi ochii, dacă urechile nu sînt înfundate, sufletul să ne fie descuiat, conştiinţa curată. Iată lucrurile de care trebuie să ne ocupăm.
Nu transmit nimic, doar împărtăşesc din experienţa proprie. Sînt ca toţi ceilaţi: slab, neputincios. La fel de oarecare. Dar mi-a apărut o nevoie. Simt urgenţa Adevărului, ca un nod în gît. Unul dintre numele lui Hristos este Soarele Adevărului. Către acest soare mă şi îndrept, cu toate puterile mele ţînţăreşti. Citesc: „Nu trăim niciodată în această clipă. Chiar şi atunci cînd stăm la masă, gîndurile ne zboară, ba la castraveţi, ba la bragă, ba la supă. Încercaţi măcar un minut pe zi, cînd nu aveţi nimic de făcut... să vă adunaţi sub propria piele, spre a trăi acum. În acest minut. Este deosebit de greu. Urmarea acestui efort exterior va fi că veţi resimţi prezenţa lui Dumnezeu”.
All the best...
Mă simt un actor? Eu sînt – Mamonov Petr Nikolaevici. În munca mea toate le fac pe bune, pentru asta mă respect. Merg pînă la capăt. În fiecare clipă, din toate puterile, all the best. Peste vreo 5 ani priveşti şi te gîndeşti: „Cum ai putut să joci în halul ăsta?”. Dar inima mea e împăcată, pentru că în acel moment am făcut totul cum a trebuit. Aşa a fost şi cu filmul „Ostrovul”. Ne-a reuşit? Nu? Va impresiona? M-am străduit să-i ajut pe cei din jur, implicit pe mine. Cînd Mîntuitorul intra în Ierusalim, pe mînzul asinei, i se aruncau flori în cale, crengi de palmier, precum şi cuvinte de întîmpinare. Animalul credea că lui i se adresează urările de bun venit. Astfel sîntem şi noi: mînjii asinei, pe care merge Domnul. Talentele mele sînt nenumărate, dar care e meritul meu? O mînă generoasă le-a semnănat...Trăiesc cu astea. Fac efortul să nu le dezmint, să nu le trădez. Să nu mă prostituez. Nu am orgasme de la propriul "eu". Înţeleg prea bine că eu, Petr Mamonov, nu am vreun merit. Mi-am băut minţile, şi vreo 500 de cîntece ar fi ajutat nişte oameni, dar nu le-am scris... Le-am diluat în vodcă, tăvălit în noroi... Am cu ce mă mîndri? Cică se spune că noi, artiştii, putem vesti adevărul şi din glodul cel mai de jos. Prostii! Taman celor care li se dă, li se cere. Trebuie să trăim cît mai curat, în curăţie supremă. Căci totul e aşa fragil, aşa lipsit de apărare. Vedeţi cum buruienile podidesc răzoarele cu flori...
- material preluat de pe Blogul lui Răzvan Codrescu - http://razvan-codrescu.blogspot.com






