Predici la duminicile Octoihului

• Duminica a 30-a după Rusalii
  
  
  Închipuiţi-vă un vapor falnic izbindu-se de o stâncă în mijlocul oceanului şi începând să se scufunde. Ce vor face cei de pe punte? Unul se apucă de catarg şi caută să se ţină la suprafaţă; altul se agaţă de un butoi; altul prinde un colac de salvare; altul, fără nimic, se aruncă în apă şi înoată. Cine­va lasă la apă o barcă dar, în loc să pună îndată mâna pe vâsle, sta să încarce barca cu tot ce apucă de pe vasul care se scufundă. Cine dintre aceştia se primejduieşte mai mult? Cine piere mai jalnic? Cel care pare mai în siguranţă piere în chipul cel mai de plâns: cel din barcă, cel care cară la lucruri de pe vaporul naufragiat. Acesta e în cea mai mare primej­die. Şi-a încărcat câţiva saci de făină, pe urmă începe să care lăzi cu vinaţuri. Ia tot ce-i cade la mână, haine, pături, cear­ceafuri (“O să-mi trebuiască vreodată”, îşi zice). Tot aruncându-şi ochii încolo şi încoace, vede argintării şi candela­bre aurite. Nici acestea nu-s de lepădat. Colo putini cu brânză, cu peşte sărat, ici butoaie de ulei, orez, legume fel de fel (“Toate îmi trebuie!”). Sunt cufere, saci de bani. Totul se încarcă, nici vorbă. Cum să laşi atâtea scaune elegante, măsuţe lustruite, fotolii îmbietoare, dacă poţi să le iei? Aşadar, în barcă! Barca se tot îngreunează, se cufundă tot mai mult. Mai are omul nevoie şi de petrol, şi de cărbune. Facem loc şi pentru acestea. Dar şi de cărţi e nevoie, pentru că altfel cum să-ţi treci timpul până ajungi la ţărm? Şi pia­nele, şi viorile, şi fluierele sunt bune ca să-ţi treacă vremea. Le luăm şi pe ele. Corabia e plină ochi, abia mai pluteşte.” Cam atât”, îşi zice omul, şi ia în sfârşit loc în barcă. Dar tot n-are stare: au mai rămas atâtea, nu-i păcat de ele? Se în­toarce, mai ia câte ceva. “Acum, chiar că ajunge”. Dar cele rămase pe vapor nu-i dau pace. Vaporul s-a scufundat. Omul nostru vâsleşte, cu părere de rău pentru lucrurile pierdute. Încet, încet, se îndreaptă spre ţărm, dar apa a ajuns aproape de marginea bărcii. Mai e câte unul în valuri care ar vrea să se salveze şi el intrând în barcă, dar omul nostru mai degrabă I-ar ucide, decât să-i facă loc. Tot încărcându-şi barca de avuţii, şi-a încărcat şi sufletul de răutăţi. Vântul suflă cu furie şi valurile se ridică tot mai mari. Acum, omul trebuie în sfârşit să se gândească să scape cu viaţă, şi începe să arunce afară apa din barcă. Văzând că nu ajută la nimic, prinde să zvârle, cu tristeţe, lucrurile aduna­te. Le aruncă mai întâi pe cele ieftine. Apoi le vine rândul şi celor de preţ. A obosit încărcând, şi acum nu mai are putere să le ridice din nou ca să le arunce în mare. Şi apa creşte, şi înghite barca şi tot ce-i în ea şi pe omul dintrînsa.
  Duminică , 27 - Noiembrie - 2011
• Duminica a 27-a după Rusalii
  
  
  
  Joi, 17-Feb-2011
  
  
• Duminica a 28-a după Rusalii)
  
  
  .
  Joi, 17-Feb-2011
  
  

Noutăţi & Evenimente

• Titlul unei informaţii Conţinutul informaţiei conţinutul informaţiei şi a unei ştiri conţinutul informaţiei conţinutul informaţiei conţinutul informaţieiCiteşte...
• Titlul unei ştiri Conţinutul informaţiei conţinutul informaţiei şi a unei ştiri conţinutul informaţiei conţinutul informaţiei conţinutul informaţiei Citeşte...

Mai multe evenimente...

......................................................................

Sponsori site

• 
• 
• .......................................................................

Site-uri partenere