Date generale
Icoane
Articole şi Studii teologice
Predici
Duminica a doua din Postul Mare
Vindecarea slăbănogului din Capernaum
Iubiți credincioși,
Iată-ne la șapte zile după prăznuirea vederii în icoană, prăznuirea triumfului cultului icoanei în fața iconoclaștilor. În această sfântă duminică Biserica a rânduit praznic luminii. Luminii celei necreate și luminii care umple și ea de bucurie toate.
Așa cum spuneam cu ceva vreme în urmă, această a doua duminică din Sfântul și Marele Post este denumită Duminica Sf. Grigorie Palama cel care a pus bazele mișcării isihaste și mărturisitor al energiilor necreate.
Evanghelia Duminicii (Marcu 2, 1-12) ne aduce în Capernaum, unde niște prieteni aleg o cale destul de spectaculoasă pentru ca prietenul lor să nu rămână fără vindecare, sparg acoperișul. Să ne amintim și despre vameșul Zaheu care alege o cale la fel de spectaculoasă. Pentru a-L putea vedea pe Mântuitorul se urcă într-un sicomor și asta pentru că era scund de statură. El nu dă din coate să treacă prin mulțime și să ajungă în față pentru a-L vedea pe Iisus, ci de la distanță reușește să se bucure de vederea Fiului lui Dumnezeu. Iată acum altul care, coborat pe funiile prieteniei dinaintea lui Hristos, aruncă o lumină cu totul nouă asupra firii umane. Domnul Se arată din nou impresionabil, dar și impresionat. La gesturi de o măreție smerită. La gesturi atât de firești, încât lumea a uitat să le mai facă. Văzând dragostea și credința arzătoare a prietenilor paraliticului, Mântuitorul Hristos oferă iertarea păcatelor acestuia. Ne întrerbăm acum de ce se îndreaptă Hristos, în primul rând, spre acest tip de neputinţă, şi nu spre ceea ce oamenii voiau imediat, adică vindecarea lui trupească? De ce nu răspunde direct dorinţei lor?
Din cel puţin două motive. În primul rând, Mântuitorul Hristos nu se poate identifica cu viziunea, cu opţiunea, cu perspectiva omenească, care atunci când nu este rătăcită, este cel puţin limitată. În al doilea rând, pentru căoamenii nu înţelegeau lucrul esenţial, şi anume că suferinţa fizică, boala, este provocată de suferinţa duhovnicească, de păcat. Mântuitorul Hristos o spune în nenumărate rânduri, iar marele teolog al Bisericii primare, Pavel, dezvoltă această temă în epistolele sale. La fel şi Biserica, aceasta propovăduieşte de-a lungul veacurilor şi îşi rânduieşte întreaga activitate având la bază acest adevăr fundamental, conform căruia cauza suferinţei şi a bolii trupeşti este boala sufletească, adică păcatul. De aceea, Hristos nu numai că nu evită sau nu ocoleşte împlinirea cererii lor, dar merge mai adânc, adică vindecă mai întâi cauza neputinţei trupeşti, păcatul, şi după aceea ridică şi suferinţa trupească.
Marcu 2, 6-7 - Aflăm în continuare din Sf. Evanghelie că în acest tablou apar și cârcotașii. Atotștiutorii. Adunarea celor care ascultau Cuvântul și care poate se mirau de câte știe. Aceștia nu reușesc să guste din dumnezeiasca miere a iertării. Ei se fac judecători ai Cuvântului în limita cuvintelor lor omenești. Hristos, cel care vede inima omului, pe lângă iertarea păcatelor, oferă reașezarea în sănătate a celui bolnav.
La porunca Creatorului –„Ție-ți spun: Ridică-te, ia-ți patul și mergi la casa ta!" (Mc 2, 11) - omul cel restaurat prin iertare se supune, împlinind minunea. Iar dumnezeiescul Părinte Grigorie interpretează astfel momentul: „Slăbanogul a auzit cuvântul fiule și a fost înfiat de către Tatăl cel Ceresc și, lipindu-se de Dumnezeu, Cel fără de păcate, a devenit îndată și el lipsit de păcate, prin iertarea păcatelor; și ca să urmeze și primenirea trupului, el primește mai întâi sufletul mai înălțat decât păcatul, de la Cel ce cunoștea că, la început, sufletul său căzuse în capcanele păcatului și bolile trupului și moartea au urmat după dreapta judecată.” (Sf. Grigorie Palama, Omilii la vindecarea slabanagului, 9).
Această rupere a acoperisului, această smulgere dinspre zidire înspre Ziditor este cheia care unește prietenia cu lumina, al cărei teolog este Sf. Grigorie Palama. Căci numai o astfel de spărtură în conștiință - asemenea celei din coperișul cel umil - face ca dinaintea lui Hristos, pe funiile smereniei, ale pocăinței, ale rugăciunii și ale postului, să se prezinte sufletul nostru paralizat de nelucrare și de neputințe. Căci, după învățătura Sfântului Teolog Grigorie al Tesalonicului, neputând a-L cunoaște pe Dumnezeu în ființa Sa, ci în manifestarile Acesteia în afară - în chipul energiilor necreate - și noi trebuie să căutam de-acum la curățirea inimii noastre, care să se facă spărtură din acoperirea cu patimi a sufletelor noastre, astfel încât și noi să putem vedea lumina cea necreată. In fața ușilor gândurilor noastre, Cuvantul, iar în trăirea noastră, Lumina Taborului, cea necreată și neruptă de lucrarea Dumnezeirii Triipostatice.*
Grigorie - alăuta cea duhovnicească a Tesalonicului - este prietenul care, spărgând coperișul lui Varlaam din Calabria și a celor ca el (unii până astăzi făuritori de false teologii), așează lucrarea energiilor celor necreate ale dumnezeirii în plinătatea lor lucrătoare: Sfinte Taine, icoane și toate celelalte prin care energia cea necreată ni se împărtășește spre îndumnezeire.* (Pr. Constantin Necula)
La vreme de post, pomenirea iertării și vindecării pe care Hristos o dăruiește paraliticului ne duce cu gandul la Sfânta Taină a Spovedaniei, aceea care ne împărtășește de harul iertarii, așa cum susține și teologia palamită.
Spovedania, mărturisirea păcatelor sau pocăința trebuie să fie una sinceră, lipsită de orice urmă de iposcrizie. Dacă ne jucăm cu dedublarea, adică una avem în inimă și în gând, și alta arătăm celorlalți, avem de-a face cu cel mai grav păcat pe care-l înfierează Mântuitorul Hristos de la un capăt la altul al Evangheliei Sale, IPOCRIZIA. Dacă noi zidim în noi răutatea, oricât am ţine-o ascunsă sau amînfrumuseţa-o, la un moment dat se va manifesta. Dimpotrivă, dacă vom cultiva blândeţea, răbdarea, bunătatea, iertarea, înţelegerea, pacea, jertfelnicia, oricât ar părea că nu au succes în lumea aceasta ofensivă, vor birui. De aceea spune Hristos că nu vor moşteni pământul oamenii răi şi ofensivi, ci cei blânzi. În ciuda tuturor evidenţelor!
Prietenia lui Grigorie, Sfântul rugăciunii inimii și al vederii lui Dumnezeu, ne obligă la a practica virtuțile în nădejdea clipei celei pline de har a vederii - fie și numai o clipă - a luminii celei necreate. Pentru ca mai apoi - reîntorși în lume, nefăcând ale lumii - să purcedem mai departe la lucrul cel bun, râvna pentru îndumnezeire.
Cântarea Triodului îndeamnă: Celor care umblă întru întunericul păcatelor ai răsărit lumina, Hristoase, în vremea postului. Arată-ne nouă și ziua cea vestită a pătimii Tale, ca să strigăm Ție: Scoală-Te, Dumnezeule, miluiește-ne! (Stihira Triodului, glas 6).
Pr. Duminică Marin Octavian
